Te gândești să aplici pentru un împrumut pe termen scurt? Stabilește în primul rând cât ai dori să împrumuți și pe ce perioadă, înainte…
Ce este Persoană Fizică Autorizată (PFA)
Aceasta este o formă juridică prin care o persoană fizică derulează activități comerciale sau economice. Varianta această este mai potrivită unui antreprenor independent, care arată că dispune de competențe pe un anumit domeniu. În plus, el devine responsabil în mod direct și total pentru administrarea și derularea activității sale economice.
Alegerea acestei forme juridice trebuie să plece de la cunoașterea caracteristicilor sale de bază și analizarea acestora. Enumerăm câteva trăsături:
- acesta este gestionat în mod individual de către proprietarul său, care deține controlul absolut asupra afacerii, inclusiv a aspectelor financiare, administrative și operaționale.
- PFA este foarte simplu de înființat, dar și de desființat, prin comparație cu alte forme juridice;
- se potrivește doar pentru anumite tipuri de activități, pentru care persoana în cauză demonstrează că deține certificări sau calificări profesionale;
- ai acces instant la banii din contul bancar al PFA-ului, iar acest cont bancar nu este necesar să fie unul separat de contul personal;
- titularul PFA-ului are toate răspunderea juridică și financiară pentru toată activitatea desfășurată, ceea ce poate constitui o problemă în cazul unei insolvențe sau a unor probleme financiare; orice datorie a persoanei juridice este extinsă și asupra persoanei fizice.
Când visezi la o afacere de succes, trebuie să fii dispus să îți asumi riscuri. Nu ai putea obține lucruri mari dacă nu ai fi dispus să riști.
Howard Schultz, fost CEO Starbucks
Ce este o Societate cu Răspundere Limitată (SRL)
Cunoașterea trăsăturilor specifice SRL-ului este importantă pentru orice antreprenor care începe o afacere economică. De aceea, enumerăm câteva dintre aceste caracteristici:
- structură de conducere și administrativă mai complexă în cazul SRL: consiliu de administrație, manageri, departamente operaționale etc.
- acces la finanțare extins, chiar și la credit online; SRL-urile pot beneficia de acces mai facil la finanțare din partea băncilor, investitorilor sau altor surse, comparativ cu PFA-urile.
- actele administrative și contabile sunt mai complexe, implicând raportări contabile regulate la sfârșitul fiecărei luni sau a anului;
- răspunderea financiară limitată pentru asociații unui SRL-uri, deoarece aceștia nu răspund personal pentru datoriile și obligațiile acesteia în afara capitalului investit în societate, limitând astfel riscul pierderii bunurilor personale.
Costuri de înființare SRL vs PFA
Indiferent de forma juridică pe care o alegi poți aborda procesul de înființare singur sau cu ajutorul unei companii specializate de contabilitate.
La Oficiul Național al Registrul Comerțului din România[3], pe site-ul autorității publice, poți găsi alte informații detaliate legate de procesul de înregistrare a acestor societăți comerciale din țara noastră. Costurile de înființare a unui PFA sunt zero, iar deschiderea unui SRL presupune plata unei taxe de 120 de lei. Dacă apelezi la un sprijin specializat ( avocat sau firmă de contabilitate ce face și partea de înregistrate a companiei) costurile variază între 300 și 500 de lei pentru înființarea unui PFA și peste 1.000 de lei pentru deschiderea unui SRL.
Diferența dintre PFA sau SRL privind cadrul legislativ
Diferența între PFA și SRL în cadrul legislativului este esențială. PFA-ul, reglementat prin Ordonanța de Urgență nr. 44/2008 și alte acte, permite înființarea de către o singură persoană, fiind mai simplu și mai ieftin. Pe de altă parte, SRL-ul, guvernat de Legea nr. 31/1990, necesită minim doi asociați și implică proceduri administrative și legale mai riguroase și mai costisitoare.
Diferența dintre SRL vs PFA cu privire la numărul salariaților
În cazul PFA-ului este permisă angajarea unor salariați pentru derularea activității sale, însă numărul acestora este de maximum trei persoane.
În cazul SRL-lui nu sunt impuse limitări în ceea ce privește numărul de angajați, iar în acest cadru compania se poate dezvolta pe componenta de resurse fără nicio restricție, în funcție de necesitățile acesteia.
Răspundere patrimonială PFA/ SRL
Răspunderea financiară și juridică pentru un PFA este a titularului acestuia. În mod concret acesta răspunde cu întregul său patrimoniu personal (casă, mașină sau alte bunuri) în cazul unor datorii sau pierderi în afacere. În ceea ce privește SRL-ul răspunderea este limitată. Aici, patrimoniul societății este distinct și separat de cel personal al asociaților, ceea ce aduce un nivel de protecție al bunurilor personale ale acestora în situații de faliment sau datorii ale companiei.
Diferența dintre PFA vs SRL privind contabilitatea
O Persoană Fizică Autorizată poate să-și gestioneze singură afacerea, prin contabilitate în partidă simplă, internă. Dacă volumul activității derulate nu este mare, acesta lucru nu este o problemă. Dacă însă PFA-ul tău derulează multe activități, poate și pe piața internațională este de preferat să folosești diferite aplicații de contabilitate primară. În schimbul unei taxe lunare acestea vor înregistra toate facturile și cheltuielile derulate, precum și rapoartele lunare sau anuale ce trebuie depuse la ANAF.
Pentru funcționare, un SRL are nevoie de angajarea un contabil, ceea ce înseamnă costuri suplimentare de cel puțin 350 - 500 de lei pe lună.
Diferența dintre PFA vs SRL legat de accesul la bani
În cazul unei Persoane Fizice Autorizate, banii obținuți ca venit net pot fi cheltuiți de titular fără limitări sau nevoie de justificare. Poate fi folosit ca și cont pentru PFA și contul bancar personal al titularului firmei.
În cazul SRL-ului, banii companiei pot fi accesați în mai multe forme:
- fie sub formă de salariu (cu nivelul de impozitare aferent),
- fie sub formă de dividende anuale sau trimestriale.
Există și obțiunea de a consultta site-ul Start-Up Nation România pentru a găsi sprijinul necesar dacă vrei să să începi propria afacere și nu știi cum să procedezi.
Pragul de 3.000 lei în calcularea CAS și CASS pentru PFA-uri
Un element important în calcularea contribuțiilor sociale pentru PFA-uri este pragul de venit de 3.000 de lei. Aceste praguri CAS CASS PFA sunt foarte importante pentru alegerea unei forme de organizare.
Există două metode principale de raportare pentru acest prag, pe care le vom detalia mai jos și anume: PFA sistem real România și sistemul normei de venit.
Sistemul real | Sistemul normei de venit |
---|---|
În sistem real, PFA-ul raportează venitul real obținut în fiecare lună: • dacă venitul depășește suma de 3.000 de lei, va trebui să calculezi CAS și CASS pentru întreaga sumă realizată. • dacă venitul este mai mic sau egal cu 3.000 de lei, nu se mai plătesc alte contribuții sociale. | În sistemul normei de venit, PFA-ul optează pentru estimarea unui venit lunar constant, indiferent de venitul real obținut: • dacă norma venit declarată depășește ve3.000 de lei, se calculează CAS și CASS pentru întreaga sumă estimată. • dacă norma venit este mai mică sau egală cu 3.000 de lei, nu se datorează contribuții sociale. |
Observații:
- indiferent de sistemul ales, dacă venitul real depășește cu cel puțin 50% norma venit declarată într-o anumită lună, PFA-ul este obligat să tranziteze în sistem real pentru următoarele 12 luni.
- înțelegerea implicațiilor unui regim fiscal avantajos PFA sau SRL 2024 este foarte importantă pentru a alege opțiunea care se potrivește cel mai bine situației tale.
- dacă nu ești sigur care sistem de impozitare este mai potrivit tipului tău de afacere, poți apela la sfaturile unui contabil pentru a lua cea mai bună decizie pentru tine.
Taxe SRL vs PFA. Obligatii declarative contabile PFA vs SRL
În România toate PFA-urile plătesc un impozit pe venit de 10% din venitul net din care sunt scăzute cheltuielile deductibile. De asemenea, mai sunt implicate și alte costuri:
- dacă obții veniturile mai mari de 6 salarii minime brute ai și obligația de a plăti CASS (contribuția pentru sănătate), respectând anumite criterii legate de plafonare CAS/CASS, după domeniul specific de activitate;
- dacă reușești să obții veniturile mai mari de 12 salarii minime brute ai și obligația de a plăti CAS (contribuția pentru pensie), conform legislației din domeniu.
În ceea ce privește SRL-urile, legislația din România impune:
- un impozit de 1% din venitul net, pentru un angajat, și
- 16% din profit, dacă nu sunt angajați.
- se adaugă impozitul pe dividende de 8%.
La fel ca în cazul PFA-urilor, atunci cand veniturile din dividende depășesc echivalentul a 6 salarii minime brute (18.000 lei), asociatul are obligația de a plăti CASS (contribuția pentru sănătate), conform plafoanelor impuse prin lege.
O mențiune importantă este că veniturile din PFA sunt considerate, în general, mai accesibile decât cele din dividende, dacă căutați opțiuni de creditare ulterioare.
Diferența PFA și SRL și impactul modificărilor fiscale din anul 2023
Anul 2023 a adus schimbări și pentru microîntreprinderi, nu numai pentru PFA-uri. Începând de anul acesta:
- pentru ca un SRL să se încadreze ca microîntreprindere, e nevoie să aibă o cifră de afaceri mai mică de 500.000 de euro (redusă de la 1.000.000 de euro) și cel puțin un angajat cu normă întreagă.
- impozitul pe dividende a crescut de la 5% la 8%.
Nivelul de taxe redus pentru o microîntreprindere a înclinat până acum balanța în favoarea SRL-ului pentru freelancerii care voiau să pornească pe cont propriu.
Începând cu anul 2023, din cauza modificărilor fiscale, diferențele de fiscalitate dintre cele două forme de organizare juridică scade.
Astfel, pentru un venit de 5.000 de lei/ lună, PFA-ul este o variantă fiscală mai avantajoasă, în timp ce pentru un venit lunar de 10.000 de lei, SRL-ul este mai avantajos.
Diferențe fiscale PFA SRL 2024
În anul 2024 alegerea dintre PFA și SRL depinde de nivelul de venit și specificul activității.
- PFA-ul este în general mai avantajos pentru venituri mici (sub 5.000 lei/lună),
- SRL-ul poate fi mai potrivit pentru venituri mari (peste 10.000 lei/lună).
- pentru veniturile medii (între 5.000 și 10.000 lei/lună) decizia este mai dificilă și necesită o analiză detaliată și poate chiar consultarea unui expert contabil.
Diferența dintre SRL vs PFA - numărul de coduri CAEN
În cazul unui PFA afacerea se poate derula doar pe maximum 5 coduri CAEN, în timp ce un SRL are un număr nelimitat de coduri CAEN disponibile pentru activitățile derulate. Se poate trage concluzia că SRL-ul oferă o mai mare libertate în extinderea activităților comerciale în diverse sectoare, fără limitări impuse de numărul de coduri CAEN. Prin urmare, în timp ce un SRL permite operațiuni comerciale diverse și extinse, un PFA este restricționat la un număr mai mic de coduri CAEN.
Coduri CAEN PFA vs SRL
În cazul unui PFA afacerea se poate derula doar pe maximum 5 coduri CAEN, în timp ce un SRL are un număr nelimitat de coduri CAEN disponibile pentru activitățile derulate. Se poate trage concluzia că există o mare libertate activități coduri CAEN SRL vs PFA. Prin urmare, în timp ce un SRL permite operațiuni comerciale diverse și extinse, un PFA este restricționat la un număr mai mic de coduri CAEN.
SRL sau PFA în 2024? Care este forma prin care poți accesa mai ușor serviciile sociale (sănătate, pensie)
În 2024, diferența între PFA și SRL în ceea ce privește accesul la serviciile sociale, cum ar fi asistența medicală și pensiile, se bazează pe structura și modalitatea de contribuții.
- PFA-urile, prin sistemul lor de contribuții (CASS și CAS) oferă acces la asistență medicală și contribuții la pensie în funcție de veniturile declarate;
- controlul acestor costuri pentru PFA este mult mai flexibil;
- în cazul SRL-urilor, aceste contribuții sunt mai stricte și diferențiate, iar accesul la serviciile sociale poate depinde și de alte criterii mai restrictive în funcție de angajare și venituri.
Astfel, PFA-urile oferă o mai mare libertate decât SRL-urile în gestionarea acestor contribuții și accesul la serviciile sociale dorite.
PFA în 2024: avantaje și dezavantaje
Avantaje PFA | Dezavantaje PFA |
---|---|
flexibilitate fiscală mare, cee ace permite gestionarea mai ușoară a taxelor și cheltuielilor | răspundere personală este extinsă la bunurile personale, în caz de probleme sau datorii ale afacerii |
acces instant la veniturile generate de PFA, fără a fi impozitat pentru această operațiune bancară | impozitare mai mare pentru PFA-urile care generează venituri mari; depășirea anumitor plafoane, implică contribuții și impozite mai mari în comparație cu SRL-urile |
înființarea și dizolvarea unui PFA sunt proceduri mai simple și mai puțin costisitoare, ceea ce facilitează gestionarea și schimbarea activității | PFA-urile pot avea anumite restricții în ceea ce privește accesul la finanțare sau capacitatea de a crește și de a-și extinde afacerea, comparativ cu SRL-urile |
contabilitatea este simplă și nu este necesară angajarea unui contabil | limplică responsabilitatea gestionării personale a contabilității și a altor aspecte fiscale, ceea ce generează timp pierdut sau necesitatea apelării la firme de contabilitate |
oferă posibilitatea de a gestiona direct afacerea fără a avea nevoie de implicarea altor persoane | |
nu este necesară depunerea unui capital social la înființare | |
facilități accesare servicii medicale PFA | |
facilități accesare pensie PFA |
SRL în 2024: avantaje și dezavantaje
Avantaje alegerii unui SRL | Dezavantaje alegerii unui SRL |
---|---|
limitarea răspunderii financiare a proprietarilor sau acționarilor la capitalul investit în societate | înființarea și închiderea unui SRL implică proceduri administrative mai complexe și costuri mai ridicate, în comparație cu un PFA |
cote de impozitare reduse pentru microîntreprinderi: • SRL-urile încadrate ca microîntreprinderi beneficiază de cote de impozitare mai reduse (1% sau 3% în funcție de venituri), făcându-le atractive din punct de vedere fiscal pentru anumite domenii de activitate | SRL-urile pot fi supuse unor restricții fiscale mai rigide și pot suferi de cote de impozitare mai mari pentru anumite venituri și domenii de activitate |
SRL-urile au adesea acces mai facil la finanțare din partea instituțiilor financiare sau a investitorilor, ceea ce poate facilita dezvoltarea și extinderea afacerii | distribuirea profitului sub formă de dividende poate implica procese și impozite suplimentare pentru acționari, iar accesul la profiturile companiei poate fi limitat |
SRL-urile beneficiază de un cadru mai organizat de gestionare și de resurse specializate pe diferite departamente | înființarea și dizolvarea unui SRL implică formalități mai complicate și poate necesita asistență legală și administrativă specializată |
Condițiile încadrare microîntreprindere 2024
Pentru a fi clasificată ca microîntreprindere în România în anul 2024, ai de îndeplinit următoarele condiții:
- cifra de afaceri anuală nu depășească echivalentul în lei a 500.000 de euro.
- să aibă cel puțin un angajat cu normă întreagă.
- capital social poate fi deținut atât de persoane fizice, cât și juridice.
Începând cu anul 2024, microîntreprinderile din România beneficiază de o cotă 3% micro aplicată asupra veniturilor obținute, cu anumite excepții. Această taxă se aplică în cazul în care veniturile anuale sunt cuprinse între 60.000 și 500.000 euro. Microîntreprinderea desfășoară activități corespunzătoare următoarelor coduri CAEN:
- 5821: Editarea de jocuri pe computer
- 5829: Editarea altor produse software
- 6201: Activități de dezvoltare software la comandă (software orientat către client)
- 6209: Alte activități de servicii informatice
- 5510: Hoteluri și alte facilități de cazare similare
- 5520: Facilități de cazare pentru vacanțe și sejururi scurte
- 5530: Parcuri de rulote, campinguri și terenuri de camping
- 5590: Alte servicii de cazare
- 5610: Restaurante
- 5621: Activități de catering pentru evenimente
- 5629: Alte servicii de alimentație publică n.c.a.
- 5630: Baruri și alte activități de servire a băuturilor
- 6910: Activități juridice - numai pentru societăți profesionale cu personalitate juridică, constituite de avocați conform legii
- 8621: Activități generale de asistență medicală
- 8622: Activități de asistență medicală specializată
Este important de menționat că, chiar dacă o microîntreprindere depășește plafonul de 60.000 de euro, dacă desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN enumerate mai sus, va fi supusă taxei de 3% indiferent de nivelul veniturilor.
Cum aleg între impozit profit și venit?
Alegerea între impozitul pe profit și impozitul pe venit pentru o societate cu răspundere limitată (SRL) în România este o decizie crucială cu impact semnificativ asupra obligațiilor fiscale ale companiei tale.
Tipul de impozit | Se aplică la | Calcul | Rata | Avantaje | Dezavantaje |
---|---|---|---|---|---|
Impozit pe profit | SRL (care nu sunt microîntreprinderi) | Profit net | 16% | permite cheltuieli deductibile | necesită o contabilitate mai complexă |
Impozit pe venit | Microîntreprinderi | Venituri totale | 1% sau 3% | ușor de calculat | nu dispune de deduceri de cheltuieli |
Alegerea unui tip de impozit depinde de profilul financiar al companiei. Astfel:
- la o companie cu profit mare, cu cheltuieli deductibile este potrivit un impozit pe profit;
- la un profit mic sau fără cheltuieli deductibil este potrivit un impozit pe venit
- la o companie în creștere cu investiții se potrivește un impozit pe profit (deductibile investiții)
Trecere de la PFA și SRL
De la PFA la SRL sau microîntreprindere
Pentru a transforma un PFA într-un SRL sau o microîntreprindere este necesar să parcurgeți următorii pași:
- înființarea srl-ului sau microîntreprinderii, respectând procedurile standard de înregistrare a unei societăți comerciale la registrul comerțului.
- transferul activelor și pasivelor de la pfa la noua entitate juridică.
- închiderea pfa-ului, cu respectarea procedurile de închidere a pfa-ului la organul fiscal competent.
De la SRL sau microîntreprindere la PFA
Tranziția profit- micro la PFA nu este directă. În general, pentru a înceta activitatea unei societăți comerciale, trebuie să parcurgeți procesul de lichidare sau dizolvare. După încheierea acestui proces, puteți începe o nouă activitate ca PFA, respectând condițiile specifice pentru înregistrarea unui PFA.
Condiții ce trebuie îndeplinite:
parcurgerea procedurile legale pentru închiderea SRL-ului sau microîntreprinderii.
îndeplinirea obligațiilor fiscale ale societății comerciale trebuie să fie achitate înainte de închidere.
Distribuirea activelor către asociați.
Cum trec de la SRL microintreprindere la impozit profit?
Decizia de trecere micro la impozit pe profit se ia în funcție de anumite condiții:
- depășirea plafonului de cifră de afaceri, această trecere este obligatorie.
- la schimbarea activității principale, trecerea este, de asemenea, obligatorie.
- pentru anumite beneficii fiscale, cum ar fi deduceri mai mari de cheltuieli.
- din considerente strategice ale companiei.
În încheiere, despre SRL sau PFA
Alegerea între PFA și SRL reprezintă un proces important, un rezultat influențat de necesitățile unice și obiectivele individuale ale fiecărui antreprenor sau freelancer în parte. De aceea, evaluarea atentă a avantajelor și dezavantajelor fiecărei forme juridice devine foarte importantă, dar și cunoașterea specificului afacerii pe care vrei să o derulezi, pentru a lua cea mai adecvată decizie.
Dacă aceste informații ți se par mult prea complexe, ai opțiunea de a apela la un specialist fiscal sau la un consultant în afaceri care vine cu expertiza sa profesională. Înțelegerea profundă a aspectelor legale, fiscale și administrative asociate atât pentru PFA, cât și pentru SRL poate contribui semnificativ la succesul viitoarei tale afaceri. Fiecare situație este unică și de aceea, și soluțiile se conturează individual în cadrul acestui proces de analiză.
Prin urmare, o analiză atentă, adaptată nevoilor și obiectivelor individuale, reprezintă cheia pentru alegerea formei juridice potrivite care să conducă la dezvoltarea și succesul pe termen lung al afacerii.